În prezent, examinăm toate dimensiunile ambalajelor noastre, luând în considerare constrângerile echipamentelor și variațiile de densitate naturală ale buletelor uscate care au loc în timpul extrudării. Ambiția noastră este ca produsul vândut să ocupe cel puțin 70% din volumul ambalajelor pentru a reduce consumul de materiale.
De asemenea, La Purina, credem că niciun ambalaj nu ar trebui să ajungă deșeu, prin urmare ne-am angajat ca până în anul 2025, 100% din ambalajele noastre să fie reutilizabile sau reciclabile. Acesta este un obiectiv la care lucrăm din greu, străduindu-ne zi de zi să îl realizăm. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că ambalajele din plastic joacă un rol important în livrarea în condiții de siguranță a hranei pentru animale de companie către consumatori și în reducerea pierderilor și a risipei de alimente.
Deși plasticul este un material mai puțin sustenabil, acesta oferă o combinație unică de beneficii, inclusiv păstrarea prospețimii alimentelor, fiind totodată ușor și la îndemână pentru consumatori. Prin urmare, în timp ce continuăm să lucrăm la reducerea materialelor plastice utilizate în ambalajele noastre, trebuie să analizăm cu atenție toate alternativele înainte de a face orice schimbare.
Citește și descoperă mai multe despre eforturile întreprinse de Purina cu scopul de a reduce folosirea materialelor plastice în ambalajele noastre.