De obicei, un câine își face prieteni buni cu ușurință și va adora să fie în jurul altor animale de companie.
Prezentarea unui pui de câine câinelui tău adult
Câinele tău este obișnuit, probabil, să aibă toată casa pentru sine, astfel încât poate fi șocant când devine nevoit să o împartă. Urmează câteva indicații pentru a-i face cunoștință câinelui tău adult cu un alt câine – noul membru al familiei tale, cât mai delicat cu putință.
- Înainte ca noul pui de câine să ajungă acasă, asigură-te că vaccinarea câinelui tău actual este la zi, pentru ca toată lumea să fie fericită și sănătoasă.
- Găsește un loc neutru pentru întâlnirea celor doi – undeva unde câinele tău actual nu are probleme de teritoriu. Este o idee bună să le faci cunoștință undeva în natura, dar, dacă puiul de câine nu are încă toate vaccinurile făcute, rămâi în curtea casei.
- După ce puiului de câine i s-a făcut (cel puțin) primul vaccin, iar medicul veterinar a spus că este sigur, du-l în curte și lasă-l să cutreiere, pentru a se obișnui cu noile priveliști și mirosuri incitante.
- Apoi, pune-i puiului lesa și adu câinele adult, de asemenea tot în lesă. Când câinele actual este mare sau iritabil, poate fi o idee bună să poarte o zgardă, pentru a evita săriturile bruște când salută. De obicei, sunt curioși unul față de altul, așa că lasă-i să se deplaseze unul către celălalt, păstrând lesele libere. Liniștește-i, spunându-le calm că amândoi sunt câini buni, și ignoră orice schelălăială sau lătrat.
- Recompensează interacțiunile calme, reținute, cu mângâieri ușoare, cuvinte calme și poate cu unele mici recompense câini, precum PURINA®DentaLife® pentru câini de talie mare, talie medie sau mică, în funcție de talia și greutatea animalului tău de companie. Această recompensă va îmbunătăți bunăstarea generală a acestuia, dar îl va ajuta și la curățarea dinților, inclusiv a celor din zone greu de accesat, predispuși la apariția tartrului și a plăcii bacteriene. Dacă oricare dintre câini devine prea agitat, este important ca tu să rămâi calm. Așteaptă ca ei să se calmeze sau să se îndepărteze un timp, înainte de a încerca din nou.
- Păstrează interacțiunile scurte, dar frecvente și, în curând, cei doi vor deveni cei mai buni prieteni.
- Lasă câinele tău adult să ‘invite’ puiul de câine în casă. Lasă ambii câini în lesă, până când puiul de câine s-a obișnuit cu împrejurimile și câinele adult l-a acceptat, cu calm, fără să reacționeze. Continuă să recompensezi acceptarea și toleranța cu aprecieri calme și mângâieri ușoare, atât pentru câine, cât și pentru puiul de câine și asigură-te că primește hrana potrivită pentru a-l menține fericit și energic. Poți alege hrana uscată PURINA® FRISKIES® JUNIOR, formulă dedicată pentru puii de câine care va contribui la întărirea sistemului imunitar, oferindu-le un aport bogat în nutrienți esențiali, vitamine din grupul B, acizi grași Omega 3 și 6.
Prezentarea altui câine adult câinelul tău actual
Dacă prezinți un câine adult câinelui tău actual, nu fi surprins dacă nu se vor împrieteni imediat. Totuși, nu te descuraja – dacă îi lași să se cunoască gradual, pe un teren neutru și liniștit, departe de casă (ideal, într-un loc care nu îi este familiar niciunuia dintre ei), de obicei, nu există niciun motiv pentru care nu ar putea ajunge să fie cei mai buni prieteni.
- Ține ambii câini în lesă, inclusiv în botniță dacă sunt mari, nervoși sau iritabili, și lasă-i să se studieze unul pe celălalt.
- Dacă încep să mârâie sau să latre unul la altul, separă-i imediat și așteaptă până când se calmează, înainte de a încerca din nou.
Cum prezinți noul tău câine pisicii sau puiului tău de pisică?
Cel mai important considerent la prezentarea unui pui de câine unei pisici este siguranța. Câinii pot fi foarte agitați în preajma pisicilor, așa că le va lua ceva timp să învețe să se înțeleagă. Când câinele continuă să fie iritabil sau agresiv în preajma pisicii, după mai multe încercări de prezentare, cere un sfat avizat de la medicul veterinar și întreabă dacă un expert în comportamentul canin îi poate ajuta să învețe să trăiască unul cu altul.
Dacă noul tău pui de câine sau câine adult este relaxat și confortabil în noul cămin, este timpul să îl prezinți pisicii tale. Va trebui să ai răbdare și să îi acorzi pisicii timp să se obișnuiască cu noul colocatar, mai ales dacă nu a mai locuit cu un câine înainte. Este posibil ca pisicile să reacționeze la noul câine prin sâsâit sau scuipat, să încerce să scape prin fugă sau să se ascundă.
- Prezentarea câinelui unei pisici poate fi un pic dificilă, așadar asigură-te că ajuți ambele animale să se relaxeze unul în compania celuilalt. Asigură-te că pisica sau puiul de pisică se află într-o zonă sigură, unde câinele nu poate ajunge și ține câinele în lesă.
- Recompensează câinele când este liniștit și, chiar dacă latră iritat, rămâi calm.
- După câteva minute, îndepărtează câinele și lasă pisica să iasă din cameră, pentru o pauză.
- Fă-le cunoștință prin interacțiuni scurte, de câteva minute, de fiecare dată în camere diferite, de câteva ori pe zi, până când se obișnuiesc să se vadă și să se miroasă reciproc prin casă. Ține câinele în lesă.
- După ce sunt calmi și relaxați, lasă pisica să iasă din zona sigură, dar continuă să ții câinele în lesă. Lasă-i să se studieze reciproc și asigură-te că le acorzi multă dragoste și afecțiune dacă se tolerează reciproc. Nu uita să rămâi calm dacă oricare dintre ei pare nefericit. Fă acest lucru frecvent, vizitând cât mai multe camere din casă cu putință.
- Supraveghează-i până când vei vedea că se înțeleg și dă drumul câinelui din lesă numai după ce ești sigur că nu va reacționa și nu va încerca să urmărească pisica. Asigură-te că pisica are acces la zone departe de câine și poate scăpa dacă nu se simte în siguranță.
- Separă pisica și câinele la ora mesei, astfel încât amândoi să poată mânca în liniște, fără riscul de a-și fura mâncarea reciproc.
- Pune litiera pisicii undeva unde îi este ușor să o acceseze, dar unde nu poate ajunge câinele. Câinele își poate urma instinctele de prădător și să creadă că este o idee bună să mănânce conținutul.
- Asigură-te că pisica are ocazii suficiente să urmărească jucării mobile, astfel încât câinele să se poată odihni relaxat, fără teama de a fi zgâriat de o pisică în urmărirea prăzii.
Nu te îngrijora dacă pisica și câinele nu devin cei mai buni prieteni. Adesea, pisicile sunt, de la natură, independente și pot ignora câinele, chiar dacă și-au acceptat reciproc prezența. Totuși, în timp, majoritatea pisicilor și câinilor care locuiesc împreună devin prieteni, chiar dacă este mult spus din partea pisicii. Atâta timp cât fiecare are propriul spațiu, cu zone fără accesul câinelui, pentru pisică totul ar trebui să fie bine.