Apa reprezintă un element esențial în menținerea hidratării câinelui tău și în reglarea temperaturii corpului său. Dar câtă apă ar trebui să consume de fapt câinele tău? Află din acest ghid informativ tot ce trebuie să știi pentru a-l menține mereu hidratat.
Apa are un rol esențial în menținerea hidratării câinelui tău. De fapt, este chiar mai vitală pentru câini decât pentru oameni, pentru a-i proteja de supraîncălzire. Modul în care câinii elimină căldura din corpul lor este diferit de al nostru.
Ei pot transpira doar în cantități mici, prin intermediul nasului și lăbuțelor lor delicate. Principala lor metodă de răcire este respirația accelerată, care determină pierderea apei prin evaporare. Așadar, asigurarea hidratării câinelui tău are o importanță deosebită în zilele toride.
Dacă îți pui întrebări cu privire la cantitatea de apă pe care prietenul tău patruped o consumă, fie că este prea multă sau prea puțină, sau pur și simplu vrei să afli cât de multă apă ar trebui să-i oferi, te invităm să citești mai departe pentru a afla tot ce trebuie să știi despre necesarul de apă al unui câine pe zi.
Câtă apă trebuie să bea un câine pe zi?
Cantitatea de apă pe care ar trebui să o bea câinele tău depinde de o varietate de factori, inclusiv mărimea, nivelul de activitate și dieta sa.
De exemplu, dacă animalul tău de companie este hrănit cu o hrană umedă, nu va avea nevoie să consume atât de multă apă, deoarece hrana umedă pentru câini conține între 65-80% apă.
Pe de altă parte, hrana uscată pentru câini conține aproximativ 20% apă, astfel încât va trebui să bea mai multă apă dacă este hrănit cu dietă uscată. În general, se recomandă ca animalul tău să consume într-o zi între 40-60 ml de apă pentru fiecare kilogram al greutății sale corporale, indiferent de vârstă.
Te invităm să consulți ghidul de mai jos pentru a afla câtă apă ar trebui să consume câinele tău pe zi.
Un câine care cântărește până la 2,5 kg trebuie să consume 125 ml apă pe zi.
Un câine mic care cântărește între 2,5-6 kg trebuie să consume 300 ml apă pe zi.
Un câine mediu care cântărește între 6-30 kg trebuie să consume 1500 ml apă pe zi.
Un câine mare care cântărește între 30-60 kg trebuie să consume 3000 ml apă pe zi.
Dar ce se întâmplă când câinele nu bea apă?
Sau atunci când pare că a redus semnificativ cantitatea consumată? Există mai multe motive pentru acestea, inclusiv:
1.Lipsa de mișcare
Atunci când temperaturile sunt scăzute sau câinele tău este mai puțin activ, consumul de apă poate scădea, deoarece nu mai elimină atât de multă căldură.
2.Gustul apei
Câinii au simțurile dezvoltate, inclusiv simțul olfactiv. Dacă apa are un miros neobișnuit, câinele tău ar putea fi reticent să o consume. În cazul în care acest comportament se manfestă frecvent, poți adăuga mai multă apă în hrana de câini, pentru a-i crește aportul de lichide.
3.Bolul murdar
Deși majoritatea câinilor pot savura apa chiar și din bălți cu noroi, totuși, le place ca bolul lor de apă să fie curat. Poți curăța bolul de apă folosind apă căldă și un săpun delicat, apoi să îl clătești foarte bine.
Bolurile murdare nu sunt doar neplăcute, ci pot fi și periculoase pentru sănătatea câinelui, găzduind bacterii. Asigură-te că bolul său de apă este mereu curat și proaspăt.
Uneori, faptul că patrupedul tău nu consumă apă poate fi legat înaintarea în vârstă. Pe măsură ce câinii îmbătrânesc, nivelul lor de activitate fizică, pofta de mâncare și setea pot scădea. De asemenea, este posibil să sufere de artrită și să le fie dificil să se ridice pentru a bea sau să își aplece capul spre bolul de apă.
Câinii mai în vârstă sunt predispuși la deshidratare, iar ridicarea bolului de apă și plasarea sa pe o suprafață antialunecare, aproape de patul lor, poate ajuta să bea în condiții confortabile. Asigură-te că accesul la apă este ușor pentru ei.
Câinii mai în vârstă pot, de asemenea, să bea mai multă apă din cauza diverselor afecțiuni medicale comune la vârsta lor. Este important să fii atent la consumul de apă al câinelui tău, iar dacă observi că acesta bea prea puțin sau prea mult, te sfătuim să consulți medicul veterinar.
5.Frica sau experiențe negative
Dacă în trecut câinele tău a avut o experiență negativă cu apa, cum ar fi faptul că a fost călcat pe coadă în timp ce bea, este posibil să dezvolte o asociere negativă cu băutul din castron. Dacă bănuiești că acesta este un motiv pentru care evită să se hidrateze, încearcă să muți bolul în alt loc sau sau să îl schimbi.
6.Boli orale
Câinii care suferă de boli ale cavității bucale (boli orale), inclusiv de probleme dentare sau probleme cu maxilarul, pot întâmpina dificultăți în a se hidrata. Problemele dentare pot face incomod consumul de apă.
Este posibil să observi că aceștia se apropie de bolul de apă ca și cum ar dori să bea, dar apoi beau încet, cu dificultate sau se îndepărtează. Dacă este vorba despre o problemă orală, patrupedul tău poate mânca mai puțin și ar trebui dus la veterinar pentru diagnostic și tratament.
7.Senzația de greață
Uneori, câinii pot refuza să bea apă atunci când se simt rău sau au greață. În acest caz, monitorizează-ți câinele iar dacă vomită de trei ori sau mai mult în decurs de 8 ore sau dacă prezintă orice urmă de sânge în vărsătură, contactează medicul veterinar pentru sfaturi suplimentare. Greața poate determina câinii să bea apă excesiv, ceea ce conduce la apariția vărsăturilor.
Dacă patrupedul tău refuză constant să bea apă, este mai bine să consulți un medic veterinar, pentru a preveni eventualele probleme de sănătate.
Câinele bea multă apă
De ce bea câinele multă apă? Consumul excesiv de apă este cunoscut sub numele de "polidipsie". Este destul de rar, dar uneori câinii pot dezvolta "polidipsie psihogenă", o afecțiune comportamentală care se manifestă prin sete excesivă. Este observată cel mai des la câinii plictisiți sau stresați ori pur și simplu la rasele de câini care iubesc apa, iar această problemă nu este de obicei legată de nicio afecțiune subiacentă.
Pe de altă parte, dacă câinele tău bea multă apă, acest lucru poate indica probleme de sănătate, precum infecții ale tractului urinar, boli de ficat sau rinichi, diabet, sau alte afecțiuni medicale.
Iată câteva probleme care ar putea determina câinele să bea mai multă apă:
- Boli de rinichi sau infecția tractului urinar
- Boli de ficat
- Diabet
Alte afecțiuni medicale cum sunt:
- Pio-metru: o infecție a uterului
- Boala Cushing: o boală hormonală
- Boala Addison: o boală hormonală
Sau chiar
- Niveluri ridicate de calciu (care pot fi asociate cu unele tipuri de cancer)
- Anumite medicamente, cum ar fi steroizii
- Vremea caldă: câinii vor respire și saliva mai mult, ceea ce duce la pierderi crescute de apă.
În cazul în care câinele tău bea mai multă apă, este firesc să aibă nevoie să urineze mai des, ceea ce poate duce la scăpări accidentale în casă. Cu toate acestea, este extrem de important să nu restricționezi niciodată consumul de apă al câinelui, deoarece poate înrăutăți anumite afecțiuni.
În cazul oricărei schimbări semnificative în obiceiurile de băut ale câinelui tău, este recomandat să consulți un medic veterinar pentru a exclude orice problemă de sănătate. Menținerea hidratării adecvate este esențială pentru starea de bine a patrupedului tău, așa că asigură-te că are întotdeauna acces la apă proaspătă și curată.
Continuă să descoperi mai multe despre bunăstarea și sănătatea câinelui tău explorând articolele experților Purina, inclusiv cele despre îngrijirea câinilor.